Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Soldații la internat

Soldații la internat

Copiii cu deficienţe de auz şi corpul didactic al Şcolii-internat din oraşul Cahul, au fost felicitaţi astăzi, 24 decembrie, de reprezentanţii Armatei Naţionale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Crăciunul şi Anul Nou. Şeful interimar al Marelui Stat Major, comandant al Armatei Naţionale, colonel Iurie Dominic, a adus copiilor circa 200 de colete cu dulciuri – bomboane, ciocolate şi biscuiţi. În afară de aceasta, ofiţerii din cadrul Brigăzii „Dacia” din Cahul au dăruit copiilor rechizite de şcoală şi săniuţe.„În ajunul Crăciunului şi Anului Nou, vrem să aducem mai multă bucurie şi lumină în sufletele acestor copii. Militarii Armatei Naţionale vor susţine Şcoala-internat din Cahul, pentru că copiii de aici merită să aibă parte de mai multă atenţie şi căldură sufletească”, a declarat colonel Iurie Dominic.

Olga Apostu, directorul Şcolii-internat din Cahul, a mulţumit militarilor Armatei Naţionale pentru cadouri şi a organizat împreună cu copiii din această instituţie un program artistic de colinde, poezie şi scenete de Crăciun. „Sîntem recunoscători militarilor Armatei Naţionale pentru mărinimia şi grija faţă de copiii din şcoala noastră. Este un gest frumos, care îi face pe copiii noştri să zîmbească mai mult şi să fie mai fericiţi în ajunul sărbătorilor de iarnă”, a afirmat Olga Apostu.

Ministerul Apărării patronează Şcola-internat din oraşul Cahul al şaselea an consecutiv. În perioada 2003-2009, Ministerul Apărării a donat Şcolii-internat din Cahul rechizite şcolare, colete de produse alimentare, dulciuri, cărţi pentru biblioteca şcolii şi un televizor. Totodată, pentru familiarizarea cu obiectivele turistice ale oraşului Chişinău şi diversificarea odihnei de vară, Ministerul Apărării organizează anual pentru copiii din această instituţie excursii în capitala R. Moldova.

De menţionat că în cadrul Şcolii-internat din oraşul Cahul, studiază circa 300 de copii cu deficienţe de auz, cu vîrste cuprinse între 7 şi 18 ani.

Comunicat Ministerul Apărării